luni, 29 aprilie 2013

Puterea Colaborării Comunității

Multe state, cu toate că au teritoriu, frontiere, cetăţeni, formă de guvernământ şi autorităţi publice, nu pot fi descrise drept nişte republici, ci doar ca nişte state cu formă de guvernământ republicană.
In unele state, după mai bine de un secol de modernitate, nu formează încă comunităţi rurale sau urbane, ci doar aşezări rurale sau urbane, simple zone geografice şi demografice şi nu spaţii publice întemeiate pe regula solidarităţii şi pe principiul binelui comun. În astfel de locuri, pe oameni nu-i leagă nimic altceva decât limba şi sângele, drept urmare,  ei se arată deosebit de sensibili la tot ceea ce înseamnă diferenţă ori are tendinţa să pună în discuţie soliditatea lor. Cei mai mulţi dintre aceştia sunt incapabili de cel mai simplu gest de solidaritate umană, grăbindu-se în schimb să-şi demonstreze oricând solidaritatea naţională. (Solidaritatea naţională şi conştiinţa apartenenţei de neam sunt valori preconstruite, care nu implică nici alegere şi nici efort personal. Ea nu solicită decât energie vocală şi refuzul pătimaş de a te pune în locul celuilalt. Solidaritatea umană este o valoare a cărei experienţă trebuie construită de fiecare în parte, ea fiind costisitoare, cerând omului ca să investescă timp în folosul celor din jur, să opteze între propriul său interes şi un interes de factură mai generală. Ea presupune reflecţie, responsabilitate, devotament şi chiar sacrificii.)
Unul din puţinele state care se bazează pe comunităţi este o ţară care şi-a rezolvat o problemă acută cu propriile forţe.
După căderea URSS-ului, Cuba s-a trezit într-o criză energetică fără precedent. Cuba era o ţară care se baza pe exportul de zahăr şi citrice pentru a importa petrol, utilaje şi chiar hrană. Aşa se face că în 1990 Cuba părea un stat mort: meşinile nu mai circulau (lipsa petrolului), existau pene de curent de peste 12 ore, nu se găsea nimic de cumpărat  (nici măcar hrană)…
Ceea ce a salvat Cuba a fost puterea comunităţii: crearea de pieţe locale, economii locale foarte bine puse la punct, bazate pe agricultura ecologică..
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...

ȚINE MINTE:

Sunt răspunzător pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce tu crezi că ai înțeles ... Nu mă crede! Cercetează, investighează și crede-te pe tine însuți.

Despre Publicitate :

Vă cer scuze pentru agresivitatea și conținutul publicității, în unele cazuri, dar este o practică generalizată în acoperirea cheltuielilor și generarea de venituri, ale hostingurilor video.


Linkuri căzute

- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ...
În funcție de timpul disponibil pentru aceasta ...

* Ultima actualizare linkuri căzute: 10.10.2019 *

*********************************************************************
* Proiectele Cunoașterea este Universală & Cunoaște și Conștientizează vor fi inaugurate în perioada 2018-2019. Acestea vor avea prioritate de atenție, energie și timp, pentru traducerile din engleză și spaniolă în română ce vor fi postate acolo. Fac ceea ce pot în armonie cu mine însumi. Mulțumesc pentru înțelegere. *
*********************************************************************