vineri, 26 septembrie 2014

Proporţia de aur - un număr sacru care leagă trecutul de prezent

 Universul abundă în mistere care constituie o provocare pentru actuala noastră bază de cunoaştere. În secţiunea „Dincolo de ştiinţă”, Epoch Times strânge relatări despre aceste fenomene stranii pentru a stimula imaginaţia şi a deschide orizonturile către posibilităţi anterior de neînchipuit. Sunt ele adevărate? Dumneavoastră veţi decide.
Există un lucru pe care vechii greci, artiştii Renaşterii, un astronom din secolul 17 şi arhitecţii din secolul 21 îl au în comun – cu toţii au folosit Proporţia de Aur, cunoscută şi sub numele de Proporţia Divină. Mai precis, este vorba de numărul 1,61803399 reprezentat prin litera grecească Phi şi considerat a fi cu adevărat unic prin proprietăţile sale matematice, prin prevalenţa sa în întreaga natură şi prin potenţialul său de a reda o compoziţie estetică perfectă.

Potrivit astrofizicianului Mario Livio:
„Unele dintre geniile matematicii din toate epocile, de la Pitagora până la Euclid în Grecia antică, apoi, trecând la matematicianul italian medieval Leonardo din Pisa şi la astronomul renascentist Johannes Kepler, până la personalităţi ştiinţifice actuale, cum ar fi fizicianul Roger Penrose de la Oxford, şi-au petrecut nenumărate ceasuri pe tema acestei simple proporţii şi a proprietăţilor sale. Însă, fascinaţia dată de Proporţia de Aur nu se limitează doar la matematicieni. Biologi, artişti, muzicieni, istorici, arhitecţi, psihologi, chiar şi mistici au reflectat şi dezbătut fundamentele ubicuităţii şi aplicării acestui număr. De fapt, este probabil just să afirm că Proporţia de Aur a inspirat gânditorii tuturor disciplinelor aşa cum nu a mai făcut-o niciun alt număr din istoria matematicii”.

În matematică şi în arte, două valori [a şi b, unde a>b] se află în cadrul proporţiei de aur dacă raportul lor [a/b] este identic cu raportul dintre suma lor şi valoarea cea mai mare dintre cele două [(a+b)/a]. Când Media de Aur este conceptualizată în două dimensiuni, ea este reprezentată, în mod tipic, ca o spirală regulată, definită printr-o serie de pătrate şi arce de cerc, fiecare formând „dreptunghiuri de aur”.


 Şirul acestor numere, numit şi seria Fibonacci, se obţine foarte uşor: începe cu 0 şi 1. Elementul n se obţine însumând elementul n-2 cu elementul n-1. Şirul, nemărginit, este 0, 1, 1, 2, 3, 5, 8, 1, 21, 34, 55 etc.


Acest potenţial simbolic ia naştere datorită modului în care forma spirală a mediei se aseamănă cu tiparele de creştere observate în natură, iar proporţiile sale aduc aminte de cele regăsite în corpurile umane. Astfel, aceste simple spirale şi dreptunghiuri, care au servit la sugerarea prezenţei unei ordini universale aflate la baza lumii, au fost, din acest motiv, numite „de aur” sau „divine”. 

Proporţia de aur în istorie

Proporţia de aur a fascinat intelectualii occidentali din diverse domenii timp de cel puţin 2.400 de ani. Se consideră că monumente cele mai vechi care sunt cunoscute şi care au fost clădite potrivit acestui număr atrăgător sunt statuile din cadrul Partenonului grecesc, datând din perioada 490-430 î.Hr. Totuşi, există mulţi oameni care au argumentat faptul că numărul datează cu mult mai înainte şi că egiptenii erau bine informaţi în privinţa proprietăţilor acestui număr unic.

Potrivit unor istorici, egiptenii au considerat că proporţia de aur era sacră. Prin urmare, ea a fost foarte importantă în religia lor. Egiptenii foloseau proporţia de aur când îşi construiau templele şi mormintele. În plus, ei au găsit că proporţia de aur era plăcută privirii. L-au folosit în sistemul de scriere şi în aranjamentele templelor lor. Egiptenii erau conştienţi că foloseau raportul de aur, numai că ei o numeau „proporţia sacră”.

Prima definiţie consemnată a raportului de aur datează din perioada în care matematicianul grec Euclid (cca. 325- cca. 265 î. Hr.) a descris ceea ce el a numit „raport mediu şi extrem”. Totuşi, proprietăţile unice ale raportului au ajuns să fie popularizate în secolul 15, când estetica a devenit o componentă vitală a artei renascentiste, iar geometria a servit, în acelaşi timp, unor scopuri practice şi simbolice.


Proporţia de aur în arhitectură

Numeroşi artişti şi arhitecţi şi-au proporţionat operele pentru a ajunge cu aproximaţie la proporţia de aur, considerând că rezultatul va fi mai valoros din punct de vedere estetic. Prin folosirea acestor rapoarte, un arhitect poate schiţa o clanţă de uşă care are o relaţie complementară cu uşa, care, la rândul său, are o relaţie similară cu zidul din jurul său ş.a.m.d. Însă, mai mult decât atât, proporţia de aur a fost folosită pentru faţadele marilor clădiri, de la Parthenon la Marea Moschee din Kairouan şi până la repere moderne, cum ar fi Opera din Sydney şi Galeria Naţională de la Londra, sau Ateneul Român.


Proporţia de aur în natură

Poate că cel mai surprinzător aspect al proporţiei de aur este că numărul poate fi observat în mediul înconjurător. Proporţia de aur este exprimată prin modul de dispunere a ramurilor de-a lungul tulpinilor plantelor şi a nervurilor din frunze. Phi poate fi observat în scheletele animalelor şi oamenilor, precum şi în ramificarea venelor şi nervilor acestora. Numărul poate fi văzut chiar şi în proporţiile compuşilor chimici şi în geometria cristalelor. În esenţă, acest raport se află pretutindeni în jurul nostru şi în interiorul nostru. Din acest motiv, psihologul german Adolf Zeising (1810-1876) l-a numit „ o lege universală” care conţine principiul de bază al tuturor eforturilor către frumuseţe şi completitudine atât în natură, cât şi în artă, care este totodată prezentă, ca ideal spiritual suprem, în toate structurile, formele şi proporţiile, fie ele cosmice sau individuale, organice sau anorganice, acustice sau optice. Aceasta, totuşi, îşi găseşte întruchiparea deplină în forma umană.

Drept rezultat al proprietăţilor unice ale acestei proporţii de aur, mulţi privesc raportul în discuţie ca fiind sacru sau divin, totodată, ca reprezentând o poartă către o înţelegere mai profundă asupra frumuseţii şi spiritualităţii în viaţă, dezvăluind o armonie absconsă şi o relaţionare a tot ceea ce vedem.


 Cu Lumină în Pace și Iubire !

Articolul în engleză: The Golden Ratio—A Sacred Number That Links the Past to the Present
Sursa : http://epochtimes-romania.com/news/proportia-de-aur-un-numar-sacru-care-leaga-trecutul-de-prezent---222786

Un comentariu:

Linkuri căzute

- Am rugămintea, în cazul linkurilor căzute, să scrieți despre aceasta în rubrica de comentarii, la acea postare. Astfel aflu și eu, și îl pot înlocui pe cât de repede pot. Ok ? Mulțumesc.
- Wow ! ... , foarte multe linkuri video din anii 2013-2015 sunt căzute, vă cer scuze, ca rezolvare voi actualiza unele linkuri, puțin câte puțin, și voi actualiza restul postărilor importante în 2017-2018, rămâne de văzut ce-i mai convenabil pentru fiecare postare. Mulțumesc!
* Și continuă ... actualizarea linkurilor ... Nu știu cât durează ...
Sunt multe ...
* Ultima actualizare linkuri căzute: 11.10.2017 *